Justiţia statului New York, care l-a condamnat anul acesta pe Donald Trump în două dosare importante - unul penal, celălalt ...
Arestarea de către Israel a aproape 30 de cetățeni, în majoritate evrei, care ar fi spionat pentru Iran în nouă celule ...
Arctica, una dintre regiunile cele mai afectate de efectele schimbărilor climatice, emite în prezent mai mult dioxid de ...
Un român și-a ucis fosta parteneră sub ochii copilului lor de 3 ani, în timp ce se aflau într-o mașină în trafic, în Spania.
Fostul manager al Institutului Marius Nasta din Bucureşti, Beatrice Mahler, atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de ...
În următorii 10 ani se vor pensiona aproape 1,6 milioane de persoane din generația „decrețeilor”, iar o bună parte dintre ...
Piaţa vehiculelor electrice (EV) din Germania va creşte mai lent decât speră Guvernul, conform unui studiu al firmei Deloitte ...
Procurori din cadrul DNA au descins, miercuri, la Primăria Iaşi, dar şi la alte instituţii din subordinea municipalităţii, ...
Noul premier care conduce guvernul de tranziţie din Siria, Mohammad al-Bashir, le-a cerut sirienilor din străinătate să se ...
DIGI, cel mai nou jucător din industria telecom din Belgia, își asumă misiunea de a aduce valoare adăugată prin soluții ...
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect care prevede noi reglementări privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura ...
Președintele ales Donald Trump și-a bătut joc de prim-ministrul Canadei într-o postare de luni seara, în care îl descria ...